LA MULȚI ANI!
2012
SĂ VĂ ADUCĂ TOT
CEEA CE VĂ
DORIȚI SAU
SPERAȚI.
„Să fi rămas o clipă – din veacuri – de prisos.”
În 1979 alegeam dintr-o librărie un volum de poezii aparținând lui Radu Stanca. Doar răsfoirea volumului bilingv (română – germană) și lectura grăbită a câtorva poezii m-au făcut să-l cumpăr fiindcă până atunci nu luasem contact cu lirica poetului. Stilul său era totuși în spiritul timpurilor pe care le trăiam și ideile ce se strecurau din baladele sale parcă se potriveau nouă, tinerilor de atunci. În fond nu era vorba decât de …destin. Destinul văzut în fel și chip și întruchipat în cele mai diverse personaje.
După lectura poeziilor, una dintre balade s-a lipit parcă de sufletul meu. Așa am ajuns să propun ca motto una dintre strofele ei pentru festivitățile de absolvire. Cred că n-am greșit și, dacă fiecare dintre noi a meditat, fie și doar o clipă, la acele versuri, a înțeles că TIMPUL e ceva extrem de prețios și că nu poți să-l pierzi. Nu poți decât să-l folosești și să speri că l-ai folosit cum trebuie.
Balada se numea „Buffalo Bill” și am să o transcriu aici pentru noi, toți. Putem să o citim și putem să medităm la „vorbele” poetului fiindcă timpul a trecut în zbor și destinele noastre s-au împlinit. Poate așa cum ne-a fost scris sau poate așa cum ne-am dorit, poate mai avem timp sau poate nu. Viața e o veșnică surpriză.
Buffalo Bill
de Radu Stanca
„Diseară poștalionul va trece prin strâmtoare
Iar noi il vom surprinde la locul cunoscut,
Întocmai ca pe vremea când mânuiam topoare
Și flinte ghintuite. Întocmai ca-n trecut.
Azi însă nu de lada cu bani ne vom atinge,
Nu de mătasuri fine, podoabe sau găteli,
Nu vom umbla prin punga rotundă ca o minge
Și nici prin buzunare cusute-n captușeli.
Azi nu ca să ne-nfingem în saci de aur brațul
Ne vom lupta cu ceata de călători calici,
Și nici ca să mai râdem puțin, zvârlind cu lanțul.
Ne vom ascunde ochii sub măști, iubiți amici.
Nu ca să punem mâna pe călătoarea blondă
Ce tremură și-și vâră colierul între sâni,
Nu ca să scoatem fetei inelul de logodnă
Vom rasuci cu vervă pistoalele in mâini.
Azi nu vrem punga groasa a doftorului roșu
Ce clănțăne alături din dinți, înfricoșat,
Nici corfele cu păsări de curte, nici cocoșul
Ce dă din aripi lângă docarul răsturnat.
Un lucru mult mai nobil, prieteni, astă seară
Aduce poștalionul, și mai de preț decât
O călătoare zveltă , subțire și sprințară
Sau saci cu bani de aur, umpluți până la gât.
Diseară poștalionul aduce-un domn de seamă,
Un călător de vază și-un hoțoman de soi ,
Aduce Timpul-domnul pe care nici o vamă
Nu l-a putut vreodată întoarce înapoi.
Boierul cu palate și herghelii în care
Trag cai de rasă anii albaștri dupa ei,
Un negustor de vinuri, când dulci și când amare,
Și-un hrăpăreț pe care nu-l pot momi femei.
Bogat din cale-afară si gras de nu-și încape ,
Prin haină i se vede umflată punga grea,
În degetele-i scurte inelele fac ape
Și pe reverul bluzei poartă fălos o stea.
Pe pântec îi străbate un lanț de aur vesta
Și-un ceas rotund în care din când în când, zelos,
Privește pe sub gene ca nu cumva-n acesta
Să fi rămas o clipă – din veacuri – de prisos.
Când ațipește-n jocul căruței și în saltul
Legănator pe care catârii suri îl fac,
El sforăie și doarme ca orișicare altul,
El moțăie cuminte ca orice prostănac.
N-are nimica straniu și nici la chip nu-i groaznic
Atâta doar că n-are pereche de zgârcit,
Nu e vegheat de nimeni, păzit de nici un paznic,
Călătorește singur și-i veșnic obosit.
Așa că nu vă temeți de el, va fi o luptă
Din cele mai ușoare, iar de-l vom prinde-n laț,
În pânza veșniciei de astă dată ruptă,
Noi dintre toți tâlharii vom fi cei mai bogați.
Căci dacă punem mâna pe el și pe comoară,
Ne-am pricopsit prieteni, cum nu ne-am așteptat ,
Și dacă punem mâna pe el în astă seară ,
Am dat o lovitură cum încă nu s-a dat …”
Strofa subliniată a fost motto-ul generației noastre dar și motto-ul întâlnirilor de peste ani. Pentru colegii care se află în Austria și Germania voi reproduce aici și strofa aceea în limba germană:
Câteva date pe care sigur nu ni le mai amintim sau poate nu le-am știut niciodată fiindcă trăiam în România:
-
Anul 1979 a fost declarat anul internațional al copilului de către Națiunile Unite;
-
Led Zeppelin au lansat albumul In Through The Out Door;
-
Maica Tereza primea premiul Nobel pentru pace.
-
Abba cânta Gimme, Gimme,Gimme
-
ABBA în 1979
Sărbători fericite!
Colinde, colinde
de Mihai Eminescu
Colinde, colinde,
E vremea colindelor,
Căci ghiaţa se ‘ntinde
Asemeni oglinzilor.
Şi tremură brazii
Mişcând ramurele,
Căci noaptea de azi-i
Când scântee stelele.
Se bucur copiii,
Copiii şi fetele,
De dragul Mariei
Îşi piaptănă pletele…
De dragul Mariei
Şi al Mântuitorului
Luceşte pe ceruri
O stea călătorului.
Eveniment muzical „Music with a purpose”
Eveniment muzical cu și pentru prieteni: „Music with a purpose”. Cumpără un bilet și susține o artistă! Concert de vioară – Cristina Beteringhe. TNB – Sala Rondă – Centrul Național al Dansului
2 septembrie 2009 ora 20.30 (Mai multe amănunte la http://violinconcert.blogspot.com sau click pe imagini!)
Festivalul International "George Enescu". București – România – 2009
Duminică, 30 august 2009, la București începe ediția 2009 (a XIX – a) a festivalului „George Enescu”. Concertul de deschidere va avea loc la ora 19.00 și va prezenta opera „Oedip” în interpretarea soliștilor de la Opera Națională din București.
În acest an, festivalul și concursul George Enescu se vor desfășura între: 30 august și 26 septembrie 2009.
Ediția se desfășoară sub înaltul patronaj al Președintelui României iar evenimentul este organizat de Ministerul Culturii si Cultelor.
Coproducatori :
-
Societatea Româna de Radiodifuziune
-
Societatea Româna de Televiziune
-
Institutul Cultural Român
Director : Ioan Holender
Festivalul și Concursul International "George Enescu" a fost înființat în anul 1958 ca semn al recunoașterii geniului enescian, pentru a omagia viața si creația marelui compozitor român.
Programul festivalului poate fi consultat pe site-ul special dedicat: http://www.festivalenescu.ro/rom/program.html.
Filed under Muzica
O vară de …muzică și flori
Dedic acest mic filmuleț tuturor colegilor mei. O clipă de relaxare într-o mare de griji. Vacanță plăcută!
Dedicatie colegilor mei
…și a fost revederea
30 de ani au trecut în zbor. Parcă ieri a fost absolvirea facultății și parcă azi colegele noastre ne chemau la întâlnire. Să ne mai vedem un pic, să ne mai întoarcem privirea către anii în care nu aveam griji, eram frumoși, optimiști și veseli. Să mai oprim timpul în loc, fie și doar pentru 0 zi, două.
Adevărul e că nu găsim timp. Această dimensiune este trecută la capitolul: „Ziua să aibă 25 de ore” și tot nu ajunge. Și totuși. Cred că ne-am bucurat cu toții (cei 15) de revedere. Viața poate fi uneori crudă sau foarte scurtă cum am aflat în anii ce au trecut.
„Timpul – Domnul pe care nici o vamă/ Nu l-a putut vreodată întoarce înapoi ” mie mi-a dat întotdeauna de gândit. Suntem atomi la scara Universului, suntem o clipă în curgerea lui, suntem probabil singuri printre stele, avem vieți finite dar avem puteri …infinite. Numai că nu știm că le avem. 
N-am reușit să mai fiu 1 an studentă dar… a fost frumos. Orice clipă luată de la viață pentru propria noastră plăcere este un dar. Pe care putem să ni-l facem singuri.
Așa că vă dau următoarea întâlnire încă de pe acum. Să ne facem planuri pentru ea și să le punem în practică. Să ne revedem mereu. Fiindcă merităm!
Până atunci scrieți pe aici, pe acest blog. Lăsați comentarii sau dați de știre despre alți colegi și profesori. 
Muzica ne-a însoțit până acum și ne va însoți mereu.
După 30 de ani
“Gaudeamus igitur/Juvenes dum summus…” a răsunat pe holurile facultății și în inimile noastre. Parcă trecuse o zi între cei 30 de ani. Ieri plecam în lume și azi am revenit.
“Voi sunteți cântul de bucurie /Care din inimi se-nalță-n zbor”. Așa ne-am gândit să trecem prin viață și sunt convinsă că am am reușit. Poate nu întotdeauna și poate nu exact cum doream dar…am reușit!
„Cântați, cântați voioși/Ai voștri ani frumoși…”. …vocile noastre s-au unit, din nou, în acest refren cu aceeași încredere. Suntem tineri! Am putea să spunem „Generația 50” cu suflete de 20 .
…va urma
Ne vom întâlni
În data de 9 mai 2009 ne vom întâlni. Toți cei care dorim asta, toți cei care consideră că pot face asta, toți cei care mai cred că anii de facultate merită, fie și măcar o zi, să fie retrăiți.
Când am terminat facultatea obișnuiam să spun că „aș da 5 ani din viață să mai fiu un an studentă”. N-am renunțat la idee dar sigur ea nu e realizabilă. Cu toate acestea abia aștept să ne revedem. Nu poate să fie decât frumos să fim o zi, o seară, o cină, o …ceva împreună. Pentru că…am avut idealuri, pentru că am petrecut împreună, pentru că ne-am fost cândva alături, pentru că …Pot fi 1000 de motive. Și toate la fel de valabile.
Cred că trebuie să ne așteptăm unii pe alții la întâlnirea aceasta. Să ne revedem cu cele mai
frumoase sentimente. Să cântăm și să povestim, să ne amintim lucruri frumoase și întâmplări ciudate, să ne privim pozele si să ne bucuram de realizări. Să ne întâlnim cu profesorii și să revedem Brașovul, să privim înapoi dar și înainte.
Vă aștept/așteptăm la întâlnire!
Și n-aș vrea să uitați că la despărțirea din 1979 motto-ul nostru a fost:
”Diseară poștalionul aduce-un domn de seamă,
Un călător de vază și-un hoțoman de soi,
Aduce Timpul – Domnul pe care nici o vamă
Nu l-a putut vreodată întoarce înapoi."
Radu Stanca – „Buffalo Bill”
Poezii și cântece 
